Până în septembrie 2020/ Automatele de vânzare a produselor alimentare trebuie înregistrate la ANSVSA

Firmele ce dețin automate de vânzare a produselor alimentare au până în septembrie anul viitor termen să obțină de la direcțiile sanitar-veterinare documentele de înregistrare a acestor automate. Procedura de înregistrare a fost recent oficializată printr-un ordin al Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și prevede depunerea unor documente și indicarea amplasării exacte a acestor automate. Odată înregistrate, ele vor putea fi controlate de inspectorii din domeniu, scrie avocatnet.ro.

Ordinul ANSVSA nr. 106/2019, intrat pe 19 septembrie în vigoare, a adus și o procedură pentru înregistrarea automatelor de vânzare a produselor alimentare la ANSVSA, printre altele.

Distinctă de procedura obișnuită de înregistrare la direcțiile sanitare, procedura nouă presupune depunerea la direcția sanitar-veterinară județeană pe raza căreia e amplasat automatul (sau automatele) a următoarelor documente:

  • o cerere scrisă care cuprinde:
    • denumirea, adresa și datele de contact ale societății comerciale care operează automatele prin intermediul cărora se realizează vânzare de produse alimentare;
    • numărul de automate deținute de către operatorul din sectorul alimentar prin intermediul cărora se realizează vânzarea de produse alimentare;
    • lista automatelor de vânzare a produselor alimentare;
    • tipurile de produse supuse vânzării cu amănuntul;
  • copia certificatului constatator sau, după caz, a certificatului de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială își desfășoară activitatea;
  • copiile după fișa tehnică a tipului de automat/automate pentru care se solicită înregistrarea.

Notă: Ordinul definește automatul de vânzare a produselor alimentare în următorul mod: „echipamente și instalații specifice prin intermediul cărora se comercializează produse alimentare către consumatorul final, cu excepția laptelui crud, provenite din unități autorizate/înregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor; în cazul apei potabile, aceasta trebuie să provină din rețeaua publică sau din surse autorizate, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare privind calitatea apei potabile”.

Mai departe, direcția județeană analizează documentele și emite un singur document de înregistrare pentru fiecare firmă care utilizează automate de vânzare a produselor alimentare, însoțit de documentul în care sunt trecute elementele de identificare a tuturor automatelor deținute de firmă, precum și locurile de amplasare ale acestora.

Din cele de mai sus reiese foarte clar că direcțiile sanitar-veterinare trebuie să știe unde anume sunt amplasate aceste aparate. Prin urmare, dacă, ulterior înregistrării, se schimbă amplasarea lor, atunci trebuie actualizată și lista acestora cu noile amplasări, potrivit ordinului publicat în septembrie. Firma trebuie să dețină o listă actualizată cu amplasarea automatelor deținute, listă ce trebuie pusă la dispoziția autorităților competente, la cererea acestora, prevede ordinul.

Elementul de identificare/Plăcuța de identificare, aplicat/aplicată pe fiecare automat, trebuie să cuprindă inscripționat, vizibil și lizibil, literele «VA», care semnifică «vânzare cu amănuntul», indicativul județului unde este înregistrat operatorul din domeniul alimentar care utilizează automatelenumărul de înregistrare sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor emis de către direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, numărul de identificare unic al automatului în concordanță cu numărul de automate pe care le deține societatea comercială, precum și seria unică a automatului; responsabilitatea confecționării și aplicarea elementului de identificare/plăcuței de identificare deținut/deținută de fiecare automat revine operatorului din sectorul alimentar„, prevede Ordinul nr. 106/2019.

Ce înseamnă că aceste automate sunt înregistrate la direcțiile sanitar-veterinare județene? Că, de la momentul emiterii documentelor de înregistrare, ele vor fi supuse verificărilor realizate de inspectorii autorității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor.

În fine, important de reținut pentru cei care dețin astfel de aparate e termenul de conformare: potrivit ordinului, operatorii economici au la dispoziție 12 luni de zile ca să obțină documentul de înregistrare, adică până pe 19 septembrie 2020.