Noi măsuri fiscale în Monitorul oficial: Amânarea taxelor până la 25 decembrie, rambursarea TVA cu control ulterior până la 25 ianuarie, scutire impozit specific pentru Horeca, eșalonare simplificată a datoriilor, deductibilitatea testelor COVID

Mult așteptata OUG cu măsuri fiscale a fost publicată în Monitorul oficial. Sunt multe lucruri care interesează mai ales mediul de afaceri.

Printre măsuri se află posibilitatea amânării plății taxelor până la 25 decembrie, precum și suspendarea procedurilor de executare silită prin poprire, scutirea la impozit specific pentru Horeca, eșalonare simplificată a datoriilor deductibilitatea testelor COVID.

Principalele măsuri:

1. Taxele vor putea fi amânate, de firme sau persoane fizice, până la data de 25 decembrie 2020. Adică nu se calculează dobânzi și penalități de întârziere. Totodată, același termen este și pentru suspendarea procedurilor de executare silită prin poprire.

2. În ceea ce privește rambursarea TVA cu control ulterior, termenul a fost prorogat până la 25 ianuarie 2021.

3. Scutirea de la plata impozitului specific unor activităţi și pentru perioada rămasă până la sfârșitul anului 2020.

Contribuabilii care, până la data intrării în vigoare ordonanței de urgență, au depus declaraţia privind impozitul specific aferentă semestrului I al anului 2020, vor trebui să depună declarații rectificative.

4. Testele COVID, cheltuieli deductibile

Sunt cheltuieli deductibile contravaloarea testelor medicale de diagnosticare a infecției COVID – 19 efectuate pentru contribuabil, cu scopul depistării și prevenirii răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, pentru asigurarea desfășurării activității, individual sau într-o formă de asociere, pe perioada instituirii stării de urgenţă sau de alertă, potrivit legii.

Contravaloarea cheltuielilor sunt suportate de angajator/plătitor, din inițiativa acestuia, pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, în scopul depistării și prevenirii răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, pentru asigurarea desfăşurării activităţii în condiţii de securitate şi sănătate în muncă, pe perioada instituirii stării de urgenţă sau de alertă, potrivit legii.

5. Procedura simplificată de eșalonare a datoriilor

Firmele și persoanele fizice vor putea aplica pentru procedura alternativă simplificate de acordare a eșalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru obligațiile bugetare principale și accesorii a căror scadență/termen de plată s-a împlinit după data la care a fost declanșată starea de urgență și până la data eliberării certificatului de atestare fiscală.

Pentru a beneficia, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

• să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eșalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;
• Sa nu se afle în procedura falimentului
• să nu se afle în dizolvare
• să nu înregistreze obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență și nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală
• să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art.25 și 26 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Prin excepție, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost stinsă, condiția se consideră îndeplinită.

Eșalonarea la plată nu se acordă pentru sume de până la 500 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv 5.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.

Debitorul poate solicita modificarea eșalonării de 2 ori pe perioada eșalonării.

(Momentan nu dăm mai multe detalii deoarece așteptăm și actul normativ al ANAF. Ulterior vom face un ghid în acest sens)

6. Derogare pentru încă o rectificare bugetară

Se face o derogare de la Legea responsabilității fiscal-bugetare pentru a mai putea face o rectificare în acest an.

7. Consiliile locale pot decide reducerea impozitului pe clădiri până la 2 decembrie 2020

S-a stabilit termenul de 2 decembrie 2020 până la care consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot adopta hotărâri privind reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de până la 50%, pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosinţă printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice, după caz și respectiv scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă a unei clădiri proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, după caz.

S-a oferit posibilitatea autorităților publice locale care au adoptat hotărâri, să aprobe reducerea a impozitului pe clădiri cu un procent mai mic de 50%, sau să aprobe creșterea procentului de reducere cu diferența de până la 50%. Autoritățile publice locale vor putea adopta o nouă hotărâre de consiliu, în cazul celor care au adoptat hotărâri de scutire de la plata taxei pe clădiri doar pe perioada stării de urgență, pentru acordarea acestei facilități și pentru perioada stării de alertă.

A fost stabilit termenul de 21 decembrie 2020 până la care proprietarii clădirilor, respectiv concesionarii, locatarii, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă a unei clădiri proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, au obligația să depună la organul fiscal local o cerere de acordare a reducerii, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere, în situația în care consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti au adoptat hotărâri privind reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de până la 50% și respectiv hotărâri privind scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri.

8. O completare pe Ordonanța 6/2019 (acea amnistie din 2019)

Debitorul care doreşte să îşi restructureze obligaţiile bugetare are obligaţia de a notifica organul fiscal competent cu privire la intenţia sa în perioada 8 august – 31 octombrie 2019 și în perioada 1 februarie – 30 septembrie 2020, precum și în perioada 1 noiembrie 2020 – 31 martie 2021 sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare, şi se adresează unui expert independent în vederea întocmirii unui plan de restructurare şi a testului creditorului privat prudent.

Pentru că debitorii trebuie depună la organul fiscal competent solicitarea de restructurare a obligaţiilor bugetare, împreună cu planul de restructurare şi testul creditorului privat prudent, articolul respectiv din OG 6 a fost modificat în ideea că solicitarea de restructurare se poate depune până la data de 30 iunie 2021, sub sancțiunea decăderii.

Știri despre: , , ,