ANPD are noi competenţe pentru a veni în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi care au nevoie de tehnologie asistivă

Sursa foto: infoinstitutii.ro

Guvernul a aprobat hotărârea de completare a HG privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Autorităţii

Sursa foto: infoinstitutii.ro

Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, prin care institușia amintită  dobândeşte noi competenţe pentru a veni în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi care au nevoie de tehnologie asistivă. ANPD va putea acorda persoanelor cu dizabilităţi subvenţii din fonduri externe nerambursabile, pentru ca acestea să poată achiziţiona tehnologie asistivă, respectiv acele echipamente sau produse care sunt utilizate pentru a le creşte, menţine sau îmbunătăţi capacităţile funcţionale. Este vorba despre dispozitive asistive şi tehnologii de acces, altele decât cele finanțate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Demersul face parte dintr-un pachet de măsuri destinat îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale persoanelor cu dizabilităţi, asumat de Guvern în cadrul întâlnirilor organizate în perioada februarie – aprilie 2018, întâlniri la care au participat organizaţii nonguvernamentale care activează în domeniul dizabilităţii” precizează ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi. Măsură se înscrie într-un context instituțional amplu, prin care se urmăreşte creşterea oportunităţilor de integrare a persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii dar și a calității vieții acestora, prin facilitarea achiziţiei de tehnologie asistivă, în scopul adaptării locului de muncă la nevoile acestor persoane. Iniţiativa urmează a fi susţinută prin intermediul Programului Operaţional Capital Uman gestionat de Ministerul Fondurilor Europene.

Știri despre: ,