Printr-un proiect de lege aflat aproape de votul decisiv la deputați se propune creșterea limitei de venituri impozabile ce pot fi obținute simultan cu indemnizația de creștere a copilului, fără ca părintele beneficiar să piardă dreptul la aceasta. Proiectul are propunere de adoptare și prevede o limită de peste 6.000 de lei anual.
Părinții în CCC nu vor pierde dreptul la indemnizația de creștere dacă obțin, într-un an calendaristic, venituri impozabile al căror nivel nu depășește de cinci ori cuantumul minim al indemnizației (adică 6.250 de lei). Creșterea limitei acestor venituri de la de trei ori cuantumul minim la cinci astfel de indemnizații minime e cuprinsă într-un proiect de lege aflat aproape de votul decisiv la Camera Deputaților (fiind propus pentru adoptare). Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor ar putea primi votul final de la deputați chiar astăzi. După ce e adoptat, modificarea va intra în vigoare după ce legea de promulgată de președintele țării și e publicată în Monitorul Oficial. Regula e că cel ce primește indemnizația de CCC nu poate să mai realizeze și alte venituri în perioada respectivă. Altfel, i se suspendă dreptul la indemnizație (suspendare care va interveni în ziua imediat următoare). Totuși, OUG nr. 111/2010 a prevăzut și câteva excepții de la această regulă:
- persoana primește diverse sume în baza legii, a contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creşterea copilului, altele decât cele rezultate din desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu;
- cel îndreptățit primeşte indemnizaţii în calitate de consilier local sau judeţean, indiferent de nivelul acestora;
- beneficiarul realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu, al căror nivel nu depăşeşte de trei ori cuantumul minim al indemnizaţiei.
În acest din urmă caz, care este și cel vizat de proiectul sus-menționat, părintele are voie să obţină în prezent venituri impozabile, fără să-i fie suspendată plata indemnizaţiei, dacă acestea nu depășesc într-un an calendaristic 3.750 de lei (1.250 de lei x 3). După ce proiectul va intra în vigoare, limita va crește de la 3.750 de lei la 6.250 de lei (1.250 de lei X 5). Amintim în acest context că indemnizația minimă de CCC este de 1.250 de lei, potrivit ordonanței. Același proiect mai prevede o schimbare importantă pentru cei aflați în CCC: dacă indemnizația calculată pentru cel de-al doilea CCC, solicitat la mai puțin de un an de la încheierea anteriorului concediu, are o valoare mai mică decât cea a anterioarei indemnizații, solicitantul va primi indemnizația primită în cazul anteriorului CCC.
Atenție! Proiectul de lege NU se aplică încă. Acesta trebuie adoptat de Camera Deputaților, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial ca să intre în vigoare.