Sfinţii Constantin şi Elena, cei întocmai cu Apostolii, sunt pomeniţi în Biserica Ortodoxă pe 21 mai. Sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena este strâns legată de taină şi puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei creştine. Sfântului Constantin i s-a arătat pe cerul amiezii semnul Crucii spre biruinţă (În hoc signo vinces – “Întru acest semn vei învinge”), în pragul înfruntării cu păgânul Maxentiu, iar Sfânta Elena, mama sa, a descoperit la Ierusalim Crucea pe care Mântuitorul a fost răstignit. Sfânta Împărăteasa Elena a trecut la Domnul la anul 327, puţin după întoarcerea de la Ierusalim, iar Sfântul Împărat Constantin în 337, după 31 de ani de domnie. În ziua praznicului nu este bine să divorţezi sau să renunţi la o prietenie. Tradiția spune că, în caz contrar, toată viaţa vei avea o pierdere pe plan financiar sau sentimental. Totodată, nu este bine să dai păsărilor cerului pâine, pentru că risipeşti sporul casei, și nu trebuie să strici cuibul păsărilor care au pui, oricât de zgomotoase ar fi ele, deoarece se crede că în familie vor fi necazuri tot anul. În calendarul popular, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. Tradiția populară ne spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare. Împăratul Constantin a murit în anul 337, la zece ani de la trecerea la cele veșnice a mamei sale. Împărăteasa Elena, mama sfântului Constantin, este cea care a descoperit pe dealul Golgotei, crucea pe care a fost rastignit Hristos. A zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte locasuri.