Senatul va dezbate, ca primă cameră sesizată, un proiect de lege care dă voie statului să înființeze bănci de dezvoltare, care vor acorda împrumuturi și finanțări întreprinderilor private dar și UAT-urilor și instituțiilor de stat.
Conform expunerii de motive, în numeroase state membre UE există astfel de servicii, bănci de dezvoltare care desfășoară activități de dezvoltare economică: “Rolul principal al acestor bănci sau instituții aflate în proprietate publică este de a atenua disfuncționalitățile pieței financiare atunci când în anumite regiuni sau în anumite domenii de politică sau sectoare de activitate, serviciile financiare nu sunt asigurate/acoperite într-o măsură suficientă de băncile comerciale”.
Ministerul de Finanțe va fi acționarul unic al băncilor de dezvoltare, iar prin hotărâre de guvern se vor decide condițiile exacte de garantare, suma garanției, mecanismele de plată, ș.a.
Lege pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil băncilor naționale de dezvoltare din România
Băncile de dezvoltare oferă produse financiar-bancare unor categorii de beneficiari eligibili, printre care:
a) întreprinderi mici şi mijlocii, inclusiv micro-întreprinderi, companii start- up şi întreprinderi mici şi mijlocii inovatoare;
b) unități administrativ-teritoriale, companii de utilități publice aflate în subordinea unităților administrativ – teritoriale;
c) companii de stat;
d) organizații non-guvernamentale;
e) universități, institute de cercetare-dezvoltare, entități publice socioculturale, întreprinderi sociale, alte entități similare.
Printre produsele, serviciile oferite de băncile de dezvoltare se vor număra împrumuturile, garanțiile, dar și investițiile de capital de tip acţiuni şi participaţii. Domeniile și activitățile țintă vor fi cele economice, cele finanțate din fonduri europene, de cercetare și inovare, din agricultură, dar și proiecte mari de infrastructură care contribuie la dezvoltarea regională şi naţională și investiţii strategice.
Art. 5
1) Băncile de dezvoltare acţionează în nume şi cont propriu, şi după caz în nume şi cont stat, iar activităţile privind furnizarea de servicii financiare, de consultanţă şi de asistenţă tehnică, desfăşurate în limita autorizaţiei acordate şi în concordanţă cu scopul lor definit potrivit prezentei legi, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului prevăzută la art. 4 alin. (3).
2) Băncile de dezvoltare implementează şi/sau administrează instrumente financiare finanţate din fondurile Uniunii Europene.
3) Băncile de dezvoltare pot acorda şi alte finanţări în cadrul iniţiativelor de investiţii la nivelul Uniunii Europene, inclusiv investiţii co-finanţate de Grupul Băncii Europene
de Investiții sau de alte instituții financiare internaţionale.
4) Conturile curente ale beneficiarilor eligibili definiţi conform art. 6 alin. (1) ai băncilor de dezvoltare, deschise la acestea, sunt considerate depozite.
5) Băncile de dezvoltare nu atrag depozite de la persoane fizice.
6) Activităţile desfăşurate de băncile de dezvoltare se vor efectua cu respectarea legislaţiei în materie de ajutor de stat.
7) Banca Naţională a României nu este ţinută responsabilă în ceea ce priveşte respectarea de către băncile de dezvoltare a legislaţiei în materie de ajutor de stat.
8) în desfăşurarea activităţilor lor, băncile de dezvoltare funcţionează în baza principiilor de transparenţă, independenţă, neutralitate concurenţială, profitabilitate, eficienţă, compatibilitate cu piaţa ajutorului de stat, şi a celor mai bune practici bancare în domeniu.
9) Băncile de dezvoltare acordă finanţare în condiţii de piaţă şi nu trebuie să concureze cu instituţiile de credit, ci să acţioneze complementar cu acestea în scopul remedierii deficitului de finanţare şi disfuncţionalităţilor pieţei financiare.
10) în desfăşurarea activităţilor lor, băncile de dezvoltare acţionează în mod direct şi/sau prin intermediul instituţiilor de credit, al investitorilor privaţi sau al altor intermediari financiari din sectorul privat.
11) Băncile de dezvoltare nu pot finanţa direct sau indirect niciun partid politic sau campanie electorală.
Art. 9
(1) Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de acţionar unic al fiecărei bănci de dezvoltare se obligă să garanteze integral obligaţiile băncilor de dezvoltare rezultate din desfăşurarea activităţilor specifice.
Art. 12
(1) Deciziile privind managementul activelor şi pasivelor băncilor de dezvoltare se iau de către organele de conducere ale acestora, pe baze comerciale, în condiţiile legii şi ale actului constitutiv, fără implicarea sau acordul Ministerului Finanţelor Publice în calitate de acţionar unic al fiecărei bănci de dezvoltare sau al oricărei alte autorități sau instituţii publice.
(2) Deciziile privind politica bancară trebuie să se bazeze doar pe considerente economice, analiza imparţială a acestora fiind primordială în realizarea scopului şi activității fiecărei bănci de dezvoltare.
Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat pe 6 noiembrie. Ca să intre în vigoare, trebuie adoptat ulterior în Camera Deputaților, după dezbaterile din Senat.
Sursă legestart.ro