Senatul va dezbate o propunere legislativă care prevede ca documentele necesare la unele ghișee să poată fi depuse online, pentru a reduce timpul petrecut la direcțiile de evidență a persoanelor. Este vorba despre dovada domiciliului, care se va putea face chiar și cu ajutorul unei facturi de utilități din ultimele 3 luni, scrie legestart.ro.
Inițiatorii proiectului susțin, în expunerea de motive, că această măsură este un pas spre digitalizarea administrației, deoarece cetățeanul ar trebui să aibă mai multe opțiuni de a-și proba domiciliul, documente pe care le poate depune fizic, în continuare, dar pe care să le poată depune și online: “Beneficiile imediate şi incontestabile ale acestui proiect vor fi: creşterea calităţii interacţiunii dintre cetăţeni şi autorităţile publice, creşterea satisfacţiei cetăţenilor faţă de serviciile pe care statul le prestează, fluidizarea procesului de declarare a domiciliului, degrevarea autorităţilor publice de fluxurile mari de cetăţeni care îşi declară domicilii noi – în special în lunile de vară când cei plecaţi în afara graniţelor se întorc în concediu în ţară”, se mai argumentează în expunerea de motive a proiectului.
Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 97 din 14 iulie 2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români
Ordonanţa de urgenţă nr. 97 din 14 iulie 2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români se modifică şi se completează după cum urmează:
Alin (1) al articolului 28 se modifică şi va avea următorul cuprins:
(1) Dovada adresei de domiciliu se poate face cu:
a) acte încheiate în condiţiile de validitate prevăzute de legislaţia română în vigoare, privind titlul locativ;
b) declaraţia scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau persoană juridică, de primire în spaţiu, însoţită de unul dintre documentele prevăzute la lit. a) sau, după caz, la lit â);
c) declaraţia pe propria răspundere a solicitantului, însoţită de nota de verificare a poliţistului de ordine publică, prin care se certifică existenţa unui imobil cu destinaţie de locuinţă şi faptul că solicitantul locuieşte efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la lit, a) şi JjJ;
d) documentul eliberat de autoritatea administraţiei publice locale, din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol, cu imobil cu destinaţie de locuinţă;
e) factură de utilităţi emisă pe numele de familie al solicitantului nu mai veche de 3 luni de la data prezentării la autoritatea administraţiei publice;
f) scrisoare auto-adresată pe numele solicitantului cu data poştei nu mai veche de 3 luni de la data prezentării la autoritatea administraţiei publice.
După alin (2) al articolului 28 se adaugă un nou alineat 21 care va avea următorul cuprins:
(21) Toate documenele prevăzute la alin (1) literele a) – f), cu excepţia declaraţiei de primire în spaţiu a găzduitorului prevăzută la alin. 1 lit b) care se dă în faţa lucrătorului din cadrul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, se pot trimite şi în format electronic pe adresa de corespondenţă online a serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor.